Intr-o camaruta roz, mica si cu stelute fosforescente pe tavan dintr-un bloc derapanat din Tudor …..la un calculator mai vechi de 7 ani si cu un birou plin de cursuri si carti……am gasit-o pe Oana, doar o studenta
Reporter: Cum a fost despartirea de familia ta, de orasul tau acum trei ani?
Oana Corban: Pai…..imi este greu sa imi aduc aminte. Imagineaza-ti ca in ziua cand a trebuit sa imi iau ramas bun de la casa in care am crescut 19 ani, de la parintii care au fost alaturi de mine zi de zi, de la meleagurile mele frumaose din Roman si apa curgatoare in care ma scaldam adesea cu vacutele din satul alaturat, am bocit impreuna cu mama de nu ma mai putea opri. Mai rau a fost ca aici am intalnit oameni care m-au facut sa sufar cu adevarat…dar poate e de bine. M-au calit si mi-au aratat ce inseamna adevarata lume, departe de cei care te ocrotesc. Un pas spre maturizare, dar acesta se face cu mare durere. Am invatat cum sa ma descurc cu 400 RON pe luna. Imparte tu Oana banii pentru mancare, intretinere, internet, gaz si multe altele. Foarte greu. Imi e dor si acum de imbratisarea mamei atunci cand primesc o lovitura…..(cu lacrimi in ochi spunea)
R: Stiu ca ai urmat cursurile Scolii de muzica din Roman. La ce instrumente stii sa canti?
O. C.: Stai sa le iau pe rand. Nu am degete:)). Am inceput in clasa I cu viola, am continuat dupa aia cu vioara intr-a doua. Dupa doi ani de scoala de muzica trebuia sa urmez un al treilea instrument. Am ales sa fac pianul pentru ca imi placea cum se aude de la desenele animate “Tom si Jerry”. Imi aduc aminte de “Ceata lui Pitigoi”. Si ca sa demonstrez ca sunt o fata de la tara in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca acolo am crescut in mare parte, la bunici, la muls vaca, am invatat sa cant si la acordeon. Nu ma duc la nunti, dar in familie cand ne strangem de doua-trei ori pe an sunt solicitata cu melodia “Fetele lui tata”. Ca doar tata are doua fete mari si cucuiete.
R: Ce regreti cel mai tare ca ai lasat in urma?
O. C.: Parintii nu…ca ma certam cu ei in fiecare zi(se amuza). Imi e dor de preotul care imi aducea multa pace atunci cand eram intr-un impas destul de greu si de linistea strazilor pe care nu o mai gasesc aici. E un oras mic, dar e orasul meu natal pe care nu il voi uita niciodata si ma mandresc cu el.
R: Anii de liceu sunt cei mai nebuni din viata fiecarui tanar. Ai tai cum au fost?
O. C.: Am invatat ce inseamna sa ai prieteni. Acolo mi-am facut trei bune prietene si multi amici cu care mai tin si acum legatura. Am stiut sa trag de fiecare secunda. Am invatat ce inseamna fuga de diriginta prin spatele liceului, ascunsul in cofetarie de profa de engleza, nervii de la teza de latina cand iti rupe profa lucrarea ca spune ca ai copiat, proful de geografie care era foarte sexy(rade). Dar am avut si parte de cateva vesti triste pe care nu le voi uita niciodata. Anii mei de liceu au fost cei mai nebuni. Din fata cuminte si supusa din gimnaziu am devenit una rebela pe care nu aveai cum sa o stapanesti. Pacat ca nu pot sa va arat cateva poze din acei ani. Acolo am luat pentru prima data contact cu scena ca prezentator de spectacole. Poate din cauza asta am ales Jurnalistul…Nu m-am intrebat niciodata. Intotdeauna exista un inceput.
R: Care este incurajarea ta de zi cu zi?
O. C.: Imi dau seama ca fiecare are defectele lui si trebuie sa iau pe fiecare asa cum este el. Nimeni nu poate da mai mult decat poate. Trebuie sa am rabdare cu fiecare si la cine are urechi sa auda ce spun e bine, la cine nu….nu imi bat capul si merg mai departe. Dar parerea mea este ca cel mai important este sa ai incredere in tine si sa nu cazi la fiecare palma, pentru ca oamenii sunt foarte rai. Si motto-ul meu in viata este: “Daca urasc oamenii nu mai am timp sa ii iubesc!”.
R: Ai urmat cursurile Departamentului de Jurnalism. Ce asteptari ai?
O. C.: As fi prea visatoare sa spun ca vreau sa lucrez in mass media. Am cam vazut cum se ajunge..atat prin cuvinte, cat si prin fapte. E criza..ce pot sa cer? Sunt constienta de faptul ca ati gasi un loc de munca bine platit inseamna a da ceva la schimb. Sa fiu secretara sau chelnarita nu e bine?(Oana rade in hohote)
R: Ai fost timp de un an la un radio online. Cat de mult te-a ajutat?
O. C.: Ma mir ca au avut rabdare cei de acolo cu mine. Cand am ajuns in fata microfonului aveam niste emotii mai mari ca mine. Imi spuneau “Zi ceva sa iti auzim vocea”. Ce puteam sa spun? Ma facusem mica. Noroc de o colega care mi-a fost alaturi. Dar sa spun cu mandrie ca am studiat radio in facultate si ca pot profesa, nuuu.Acest lucru nu era posibil. In facultate am invatat doar teorie sau cum se face o stire, un reportaj sau o relatare. Dar vocea de radio sa ti-o formezi..nici gand. Treci ca rata prin apa. Si asta mai lasa o urma insa. Facultatea e doar pentru diploma. Nu te invata nimic practic. La acel radio am invatat multe. De la cum trebuie sa ai vocea, pana la cum se realizeaza o emisiune, chiar si cu invitati celebri.
R: Ce parere ai despre obtinerea unui lucru in viata?
O. C.: Unii primesc totul de-a gata. Sa traiasca parintii! Unii castga otutul prin fortele prorpii cu mai mare usurinta decat altii. Depinde si de soarta fiecaruia. Cunosc persoane care s-au luptat o viata intreaga si nu au mare lucru, iar altelea care nu prea au muncit si au un confort de nedescris. Oricum…imi plac oamenii care muncesc. Care isi fac un rost in viata. Urasc persoanele care asteapta sa cada para malaiala de deasupra capului. Este acea vorba “Dumnezeu iti da traista, dar nu bagasi mana in ea”. Mai aud cateodata tineri care spun ca nu au loc de munca si ca stau pe banii parintilor. Pai stai asa putin. Dar si-au cautat sau asteapta sa sune cineva la usa sa ii invite? Locuri sunt, dar oamenii sunt mai pretentiosi. Aici exclud cateva meserii care nu merita aduse in discutie. Sa obtii ceva in viata, mai als in vremurile astea cand nu poti avea un ob stabil, trebuie sa muncesti din greu si sa tragi de fiecare sansa care ti se ofera. Incercarea moarte n-are!
R: Dar nu te-ai oprit aici. Ai si o melodie.
O C.: De fapt, melodia am inregistrat-o inaintea videoclipului. Colegul meu a auzit ca eu am mai cantat. Cand eram in clasa I, parintii m-au dat la Casa de Cultura din Roman pentru a canta la diferite spectacole. Imi aduc aminte si acum cu mari emotii..si au trecut ceva ani. cantam piese din interpretoriul Madalinei Manole:”Te-am vazut, mi-ai placut”, “Ei si ce”, “Fata draga”. Si asa s-a gandit sa facem o melodie hip-hop. A fost intr-un moment de pauza la radio. Dar a iesit ceva de ea. Am vazut ca a avut multe descarcari. Ne-am amuzat teribil la inregistrari.
R: Cum reusesti sa te tii in forma?
O. C.: Avand in vedere ca am gastrita….am mare grija ce mananc. Am facut-o in urma curii mele de slabire. Nu mancam nimic. Bulimie cu anorexie si am marcat un gol. Nu mai stiu gustul painii de vreo doi ani. Mai pacatuiesc cateodata, dar asta este….imi mai este pofta si mie. Multe legume, fructe, gratare, mancare facuta in casa cu putine grasimi si foarte mult sport. De cateva ori pe saptamana alerg pe Bahlui. E si foarte sanatos. aaaaa….iar gustarile dupa ora 7 sunt interzise. Cat despre machiaj. Imi plac fetele naturale. Multi mi-au spus ca fetele naturale sunt mult mai frumoase. Si culmea. fetele se machiaza pentru ei. Ma mai vopsesc si eu cateodata din lipsa de ocupatie. Dar seara regret.
R: Cu ce te ocupi in timpul liber?
O. C.: Iubesc natura foarte mult. Toate lucrurile le-as face in natura. Marturisesc ca atunci cand merg in Roman nimeni nu ma gaseste acasa la parinti. Ma relaxez la tara si pe Moldova. La prasit, la cules iarba pentru animale, la luat ouale din cuibar, la maturat ograda, la ingrijirea florilor si in special la bucatele moldovenesti. Ai vrea tu sa mananci niste placintute calde din cuptor. E un miros….
R: Vorbesti mult de meleagurile astea. Dar daca stai in Iasi?
O. C.: Ce poti sa faci intr-un oras cu oameni mandri si care nu stiu greul vietii? Mai deschid cate o carte, mai ajut un suflet necajit si abandonat prin Crucea Rosie, ma intalnesc cu preitenii la un gratar, la badminton, la o tabla…dar mai ales atunci cand am putin timp liber ma transform intr-o bubulina gospodina. Am un defect…Imi fac curat la haine o data pe saptamana aproape(imi arata dulapul cu zambetul pe buze)
R: Ce gen de muzica asculti?
O. C.: Toate genurile. Fara nici o exceptie. Stiu ce urmaresti…Dar sa stii ca ascult si manele. Nu vad o petrecere fara manele. Asa sunt eu. Mai de la tara, ti-am mai spus. Nu imi este rusine. Stiu sa ascult si un slagar romanesc, sa merg la opereta, simfonie, o batuta moldoveneasca sau o melodie rock cu prietenii. Nu ma abat de la nicio provocare. Adrenalina e sora cu mine.
R: Care este cartea ta preferata?
O. C.: E o carte pe care am citit-o in Scoala Generala. E o idila intre un preot catolic si o crestina. Dupa cum bine sa stie iubirea lor este imposibila, pentru ca preotii catolici nu au voie sa se casatoreasca. “Pasarea spin” a fost o carte de care am prins drag. E foarte trista, dar ai multe de invatat. Am mai citit carti, dar nici una nu m-a ajuns asa la inima.
R: Cum te-ai caracteriza?
O. C.: Visatoare….prea simpla pentru aceasta lume. Trebuia sa ma nasc in acele vremuri de epoca. Tot timpul regret lucrul asta. Sunt o fire deschisa la orice provocare, vreau sa cunosc cat mai mult, sunt foarte optimista si glumeata. Stiu sa imi asum responsabilitatea, stiu sa ii rasplatesc pe cei buni cu mine si sunt alaturi de cei care au nevoie de mine tot timpul. Nu imi uit aproapele. Nu in ultimul rand, vreau sa spun ca sunt o fire mai religioasa si am toata increderea in Dumnezeu. El stie cel mai bine! Am fost criticata din punctul asta de vedere, dar am vazut ca daca ascult aceasta lume ma duc la pierzanie, dar daca ascult cuvantul Bisericii am multe bucurii. Mai greu, dar mult mai pline.
R: De ce iti este frica?
O. C.: De tehnologie…o sa devenim sclavii calculatoarelor….doar niste roboti.
